What I`ve learned about people

Is no secret that one of my main passions is for different cultures and languages. Specially living in London you get to meet  people from literally every corner of the world and learn about their traditions and customs. When traveling to other countries I prefer to stay in non-touristic places and talk to as many locals I can, try all their food (I love food) and buy at least one traditional/handicraft item. Earrings and magnets are my top favorite souvenirs.
But what makes every country and place special besides the beautiful landscapes and architecture, are people. And sometimes the people you meet can represent a whole nation. There are times when I just love to be around people and talk and find out things but there are also times when they disappoint deeply.
What have I learned?
I`ve learned that people don`t mean all the things they say. Actually they don`t mean not even half. Coming from a culture being very straight forward and also being brought up as an honest person I like to say what I think and I will never say something if I don`t mean it. And this gave me a difficult time in dealing with letting go of expectations that people would do the same in return. In learning that not all the compliments are sincere, that not every invitation means they would turn up, not all "I will be there for you" is genuine. That not all "forever" actually lasts forever. That people come and go from your life and you have to get used to it and accept they are all a lesson or a blessing and they`ve spent the exact amount of time they were meant to for both encounters to gain from that experience.That you can spend years with some people in a beautiful friendship or relationship and one day they will leave your life without looking back. That you have to take just the nice memories and the lessons and not live in the past because there is so much more to see.
I have learned that people will hurt you and you need to forgive them and wish them well so you can heal and move on. And this doesn`t mean you need to accept them back in your life.
People can be rude, selfish and mean and sometimes it has nothing to do with you and don`t need to take it personal. They can be suffering inside and being hurt and project it into you. But being kind and offer love back will melt even the most "iced" soul.
I have learned that people can be so jealous on other`s success and try to bring you down.
But in all of this I have learned that I need to love and accept people the way they are. And that among these people you will find so many happy souls willing to help you and seeing you grow. That sometimes they will surprise you with how deep they actually are and you misjudged them because of your trust issues. That you need to love and give without expecting anything from that person because is a cycle and it all comes around. You will teach someone, that someone teaches someone else and a completely someone else will love, teach and help you. That some people will stay there no matter how much you push them away, hurt them and treat them bad and this ones are the type #faithinhumanityrestored.
You will find people who value your heart and the right ones will stay in your life. You just need to stay calm, take all the things how they come and trust all has a higher purpose. Including the people we meet in our life.

 

"La multi ani" tati!

De cate ori o sa scriu, o sa sterg si o sa rescriu pana cand o sa gasesc cuvintele care sa descrie tot ce vreau sa-ti spun?
De fapt nici nu as vrea sa le folosesc, as vrea doar sa fiu langa tine intr-o zi asa importanta ca asta, sa te iau in brate, sa-ti pregatesc tortul tau preferat de ciocolata, sa stam la masa in curte si sa radem in timp ce pe fundal se aude o melodie de la radio.
Mai tii minte duminicile cand puneai discuri la pick-up cu muzica simfonica si stateam in tacere doar bucurandu-ne de auzul instrumentelor? Sau sambetele cu teleenciclopedia si gogosi de malai?As da orice pentru una dintre ele acum.
Tu mereu spui ca nu e usor sa fii parinte dar tu ai reusit sa imi fii tata, mama, prietenul meu cel mai bun, profesor (iti amintesti cand m-ai invatat sa citesc dintr-un ziar cand aveam 6 ani?), doctor -nicio farmacie nu egaleaza tincturile tale si frectia cu otet de prune cand eram racita.
M-ai invatat ce inseamna respectul si bunul simt, cum sa daruiesti fara sa astepti nimic in schimb, cum sa fii multumit cu ce ai si ca fericirea e drumul in sine nu e ceva ce ne asteapta la capat. M-ai invatat cum sa ma descurc singura, sa fiu independenta,responsabila, sa am opiniile mele si sa iau deciziile gandite la rece. M-ai invatat ce inseamna credinta in Dumnezeu, speranta si dragostea pentru natura, muzica si oameni.
Poate crezi ca daca nu m-ai daruit lucruri materiale, nu ti-ai facut datoria de parinte dar amandoi stim cat de goale si fara substanta sunt cadourile de genul asta, pe cand ceea ce m-ai invatat tu, iubirea si caldura parinteasca raman pentru totdeauna in sufletul meu.
Dar azi e despre tine, nu despre mine de aceea vreau sa-ti multumesc pentru toate astea, sa-ti spun cat de mandra sunt de faptul ca esti tatal meu si ca esti cea mai importanta persoana din viata mea.
Vreau sa-ti multumesc pentru toata rabdarea, dedicarea si timpul in care  ai fost acolo sa ma asculti cand aveam nevoie si sa-mi dai un sfat.Pentru toate eforturile, sacrificiile si noptile nedormite.
Iti doresc atat de multe de ziua ta si in restul zilelor de am nevoie de un pergament pentru dorinte sa le scriu pe toate. Dar cel mai mult as vrea sa ai pace in suflet, sa te poti trezi in fiecare dimineata zambind si sa adormi cu gandul ca ai facut ceea ce trebuie si ai devenit persoana pe care iti doreai sa fii. Sa te aud razand si glumind si sa-ti pastrezi spiritul tanar din suflet indiferent de greutati.
Stiu ca nu o spun prea des dar te iubesc din tot sufletul si asta o sa ramana mereu indiferent de ce se v-a intampla.
"La multi ani tati!"

Far away love...

   And do you know what hurts me more than your silence?
   More than these concrete walls with locked doors you`ve been building between us?
   It hurts me the fact you`re not even thinking how much it affects me. That now you`re not thinking at me at all. How much do I suffer when I should be the first person you can confess to but you`re not even replying to my texts. That I feel you don`t trust me and I`m useless in your life and that this week without me was better for you.
   It hurts me because I thought I know you and I can find a key to any of your issues or any problem we would occur. I`m trying my best to understand you, to give you time to put yourself together. I`m waiting for you not to come with a plan, just to come. To come back to me as we used to be before when we were talking daily 2-3 hours we were loosing track of time and we were so connected in everything.
   What encourages me  is your patience and determination you had when you met me. I was so broken, with my heart in hundreds pieces and my trust smashed. But you risked it and you saw inside the ice cube that I was in, you could read deep inside my soul despite of my way of behaving with you.
   This was the first thing that made me madly fall in love with you. All your attention, your romantic side that makes poetries and play guitar in an amazing way. You are so real with real passions in this superficial world. Your passion, the way you look  me in the eyes and how you teached me to hug.The uncontrolled laughing I can have with you. The way I can behave childlike and carefree when I`m with you. The two dimples on your cheeks when you smile. All your faces changes when you smile. It warms me inside seeing you smiling. It also breaks my heart knowing that you probably aren`t doing that now.
   Oh God! There are so many things I love at you. You are so gentleman, so gentile,so protective and so caring. You want to protect the people you love, the nature, you love animals, want to help anybody you can and make the world a better place. I`m so fascinated with all of these.
   I love you being so mature and thinking twice before saying anything just to make sure you don`t say something unnapropriate. I appreciate your good sense of humour, creativity and spontaneity that makes you such an interesting person.
   I adore it when you call me "mi mujer" and I feel I belong to you and nothing can happen to me because I`m safe and protected.When you were tipsy and we came back from dancing and you whispeared in my ear "you`re the one". Maybe you don`t remember but my inner goddess was aplauding with happiness.
   You asked me before our first date if I ever wrote about love. No, I haven`t because I never felt it this intense. Now I am writing about you mi amor...
   My biggest wish right now is to be loved. I need so much affection to dry all my tears and to calm my heart that is so needy.
   Please open yourself to me! Let me be near you from 10.000 miles away. The way we`ve done it before. We can pass through this together. Don`t push me away. Open your heart to receive my love.

"Estare contigo a pesar de todo. Te lo prometo."

 

 

Sales, salespersons,SOAP & CO

   

 The clock is 9:00 A.M. and I`m still in the bus trying to keep my eyes open, when I barely hear a voice (and it`s not my imaginary friend) : "The next station is White city! " .
     I know I`m late but until I realize this, my feet are already in Millie`s.
- "Americano without milk like usual, right? "
- "No! Today I need a double expresso and a blueberry muffin. It`s Saturday! "
     It`s just the beggining of a new day at SOAP & CO where I work as a salesperson for more than 4 months in terrestrail time. I`m searching for my red lipstick in the bag hoping I will also find a smile to put on this sleepy face with dark circles. Anyway for the second problem it`s a solution: an eye cream. And guess what: it`s produced by Soap & Co. Yes! That`s what we are doing: we sell Dead Sea body products and cosmetics. And by ~we~ , I mean a team of 10 romanians and israeli (in total are 9 different teams). Not a permanent team because here the people are always coming and leaving; more often than the Dead Sea`s waves.
     Doesn`t matter if you have been before a journalist, a gardener or a barber, after you pass 3 interviews and the company decides you are suitable for this job, all you have to do is: SALES! SALES! SALES! You can cough like a horse, fainting, starving or having  another human problem, you need to concentrate and to sale. Doesn`t matter if yesterday you sold half of the shop and you think the comission will be enough to leave with your whole family in Ibiza, today it`s another day, and you need to start again full of energy. You have to ignore all the english women and their habitual sentences: "I`m in a kind of a rush!" "No thank you (pronunced fenchiu)", " I bought it before" or the english men`s very developed sense of humor: "We don`t need soap. We don`t wash!"
     But despite this, there is also a good part besides the white envelope with pounds that is coming every two weeks: you meet a lot of people. It`s like a salad of people. Starting with the very shy asians: chinesse, japanesse, malaysians, koreans, singaporeans for who you need half an hour to stop them, and this after you know at least 5 words in each language. Another hour it takes you just to explain what the products do, what are they good for and how to use them. In the end they usually buy but only after they ask you 3 times  how to use the products.
    The next group of beloved people are "Salam walecum!" : arabs from Saudi, Katar, Kuweit, Emirates with their moagizas dressed in Prada, Gucci, LV, but covered by a black robe through you can see only their eyes. After you say the 20-30  words in arabic that you unavoidable learn in this job, they become so impressed that you know their language and you try not to jump of happiness when they say they want 3, 4 sets of products.
     Another particular group are indians, bangladesh and pakistani that negociate with you until you start to begging them to understand that it`s not your shop and you can`t do more discount. But anyway they will always say: "I know you can do it for 50. Speak with the manager. More discount. I pay cash now. You can do it.!!!"
     Meanwhile the manager is somewhere in the shop prepared all the time for things that he needs to deal with: refunds, angry customers, sad/bored/sleepy employees, other big managers, a diet etc. Even if he wants to punch half of the employees and to shout in the middle of the shop, he is smiling. At least for the moment...
      After you succeed to sale some body products it comes the part of facial demonstrations, that  is the next level. Here you need to make the person who seats on the chair to tell you about his life, to confess and to have confidence in yourself. In this way you meet designers from Brazil, guru from India,pastors from Mexico, IT speacilists from Portugal, doctors from Nigeria or divorced scottish women. You can spend one hour, even two with them but at the end when they buy 3 bags with products you feel it worth and they enjoyed as well. Or you can hear the magic words: "I will come back." "I will think about it!" " I will consider it!".
      Meanwhile the Saturday is finished and as Sunday is a short day, at 19:00 we are drinking a beer, speak about the week that just passed and making salesperson jokes.
    Tomorrow will be Monday again...

 
   

Iubiți și câinii vagabonzi!!!

     Mereu uit numele persoanelor pe care le întâlnesc, dar îmi amintesc de fețele lor, uit drumul pe unde merg , uit cum să ajung la o destinație sau uit fapte făcute de persoane dragi care m-au dezamăgit. Însă tot timpul îmi amintesc cuvintele, mai ales cele care m-au rănit, sau întâmplările și persoanele care au avut un impact puternic asupra mea.
     Sunt mai mult de patru ani de când am văzut o chestie micuță, alții nici nu ar fi remarcat-o probabil, dar e atât de vie amintirea ei de parcă ar fi fost ieri. O zi ploioasă, mă grăbeam spre liceu și cu foamea în glandă, mă așez la coadă la covrigi. În fața mea, doi îndrăgostiți care in decurs de 5 minute s-au sărutat aproape non-stop. Băiatul părea atât de grijuliu, drăgăstos, el căra plasele, el luase covrigii. Din întâmplare am pornit spre aceeași direcție: ei doi, eu și un câine maidanez atras de mirosul covrigilor calzi. Cu o privire spășită  și cu coada între picioare (la propriu) cățelul se apropie timid de punga cu covrigi ai lover-ului, moment în care macho man se întoarce și îl lovește cu bocancul în stomac și îl înjură, după care se întoarce spre iubita îi dă să țină ea covrigii și o pupă. A fost atât de imprevizibil că nici nu știam cum să reacționez. În primul rând mi-aș fi dorit să fiu Bruce Lee feminin sau un Jackie Chan mai mic să îl lovesc îm stomac și să-i dau cu covrigii peste cap și pe de altă parte îmi venea să plâng și să iau cățelul în brațe. I-am dat covrigii mei dar era atât de speriat încât nici nu s-a apropiat de ei dar din privirea lui umezită am înțeles motivul.
     Nu îmi venea să cred că sub masca aia drăgăstoasă, se ascundea de fapt un tip violent și plin de ură și mai ales faptul că tipei nu i s-a părut nimic deplasat în comportamentul lui. Să zicem că nu suportă animalele străzii, că probabil în trecut a avut o experiență neplăcută cu câini și a rămas cu sechele dar asta înseamnă că nu te poți controla? Cu ce era de vină bietul animal flămând care și-a încercat norocul unde nu trebuia? Și mai ales, dacă acum lover-ul se comportă așa și nu își controlează instinctele animalice, cum se va purta mai târziu cu iubita sa?
    Am plecat așa cu un sentiment de dezgust și  ură față de tip dar mai ales dezamăgire și milă față de creatura neajutorată care fusese lovită. Cum poți să eutanasiezi niște animale în loc să le oferi un adăpost? Hingherii ce fel de oameni sunt?
     Știu că nu folosește la nimic analiza mea sau faptul că sunt revoltată și că încă mai revăd imaginea aia cu ochiul minții de multe ori când trec pe lângă un maidanez.
   
Dacă există reîncarnare și au buddiștii dreptate îmi doresc din suflet ca lover-ul să se reîncarneze într-un maidanez și să-l recunosc după ochii inexpresivi și plini de ură.

Aventuri din...autocar!

     Agitație mare, plin de persoane care își împing trolerele spre autocar de parcă ar pleca fără ei, cealaltă tabără cu lacrimi în ochi care abia se despart de cei care urmează să se urce și o tanti care îi dădea instrucțiuni  șoferului: ”Domnule vă rog frumos, să aveți grijă de plasa asta că sunt borcane cu zacuscă și dulceață pentru fată. Vedeți să nu se spargă, vă rog eu frumos”
     Foarte plictisită știind că urmează vreo două zile de trăit în troaca asta care se mișcă, încerc să-mi găsesc un loc strategic lângă geam dar cum sunt toate  ocupate, mă mulțumesc cu unul în fața unui lcd. Atmosfera pare tipic românească, cu români bronzați, cu semințe crăpate pe ritmul manelelor și cu o avalanșă de șosete pe picioarele scoase din papuci. Un peisaj autentic românesc împărțit pe regiuni: jucătorii de table, cei care încearcă să dezlege cuvinte încrucișate, somnoroșii, cei de la cinema, glumeții și nemulțumiții.
     Ne mișcăm destul de repede prin Ungaria deși ploaia ne bate în geam nervoasă mai ceva ca bătrâna care bătea un covor prăfuit înainte să pornim din Deva. După ce citesc câteva pagini mă plictisesc, mă uit la 5 jumătăți de film, mă plictisesc, mănânc și iar mă plictisesc. Se întunecă și cam toată lumea doarme, abia se mai aude o poveste despre cum Shakespeare a demonstrat cum sunt toate femeile și se simte vag un miros de chipsuri cu brânză, caltaboș și șosete.
     Prin Austria, Germania și Franța trecem ușurel așa ca studenții la restanțe și în sfârșit ajungem sâmbătă pe la 8 seara în vamă la Anglia (plecasem vineri la 12). Toate lumea deja se vedea ajunsă la destinație deaia și mergem repede pe la check-in-ul de bagaje doar ce se poate întâmpla. Bagajele erau în regulă chiar și ”averea” unei tanti, o sacoșa  cu varză murată  care mustea pe dinafară era gată să ajungă în frigider, numai autocarul nu mai apare. Hmm...detalii!
     Și acum ar trebui un subtitlu: ”După 10 ore...” . Timp în care vreo 5 ore habar nu avem ce se întâmplă. De ce nu vine nimeni să ne spună nimic? De ce în sala de așteptare e ca afară dar fără să bată vântul și de ce naiba nu e un magazin cu mâncare iar singurul tonomat cu chipsuri și snickers e stricat? Alte 5 ore după ce aflăm de la o englezoiacă blondă cu bulbuci la gură, că  martalogii voiau să introducă în Englezia mii de pachete de țigări. Toată lumea disperată, eu flower-power, făceam haz de necaz în timp ce mâncam o conservă de fasole cu cârnați primită bineînțeles de la dudia cu varza și beam țuică de la niște ardeleni. După ce am băut și vreo 5 ceaiuri și 3 cafele, vine ghidul cu o față de Zdreamță (cățelul prins cu țigările-n...autocar) și zâmbește ca sfecla la inundație, după care bagă textul de agățat minori: ”Vreți un ceai?”
     Pe lângă mâncarea tradițională, totul era condimentat cu înjurături tipic românești pe care mă rugau unii să le transmit mai departe și care mă făceau să mă simt ca acasă, mă rog atât cât poți să te simți într-o vamă englezească.
     Ultimul peisaj înainte de a ajunge alt autocar arăta cam așa: șoferul, ghidul și un martalog-care-era-cu-ei stăteau pe bănci acoperiți cu o plapumă, inclusiv pe cap, restul bărbaților îi convinseseră pe martalogi să le dea țuica care trebuia dusă ca pachet la oameni, așa că erau beți de nu mai simțeau frigul. Femeile cu ceaiurile și cu glugile în cap se întreceau în a se văita iar englezii treceau non-șalanți pe lângă noi, fără să clipească.
     Concluzia e foarte simplă: Să nu mergeți NICIODATĂ cu LATINO EXPRES sau să trimiteți pachete (vezi faza cu țuica). Mă întreb Jules Verne care a făcut ocolul pământului in 80 de zile cu balonul, oare cu Latino expres în cât timp îl făcea?

Pâine cu...sloganuri

     Nu știu alții cum sunt, dar eu nu fac diferențe între sortimentele de pâine. Unii nu fac diferența între femei și travestite sau între români și rromi. Adică atât timp cât nu e mucegăită, expirată sau cu săpun în ea (cee? se poatee!!), ce contează dacă e Colina, Peștiș sau Velpitar? Oricum toate au aceeași compoziție, cu mici diferențe între adaosurile ”naturale”.
     Producătorii de panificație, antreprenori din fire, și-au sugrumat creierul să vomite sloganuri cât mai creative, să atragă mușterii. Am găsit câteva cu care vor ei să sperie concurența mai ceva ca și invazia tătarilor.
     ”Brutarul tău e un tip de treaba” --ce mă interesează pe mine personalitatea și istoricul brutarului? Sau dacă era gay, criminal sau bețiv, nu ar mai fi făcut pâinea la fel? Eventual dacă ar veni vânzătorul la mine, mi-ar da o pâine gratis: ”Ia băă și tu! Asta așa pentru că brutarul tău e un tip de treabă!”  Cu minimele mele cunoștințe de marketing , cred că trebuie o strategie de vânzare orientată înspre produs, nu spre producător. Omul când vine lihnit să ia o pâine nu se gândește: ”hmm...oare cum o fi brutarul? Oare arată ca Johnny bravo? Oare face filantropie des? Un cv +poză vă rog! Nu vreau ca pâinea mea să fie făcută de un slăbănog urâcios.”
     ”Trezește-te cu o pâine bună!” -- aici sunt două varianteȘ ori pâinea conține cofeină și te trezește instant ca nesu, ori are o alarmă încorporată. Sau poate are funcție dublă. ”Mai dați-mi o pâine vă rog! Azi sunt foarte somnoroasă!
     ”O pâine ”beton” ” --chiar dacă ghilimelele ar fi cât casa poporului, dacă vine tanti Frosinica se gândește că ea nu mai are dinți de la revoluție și ar prefera o pâine fără coajă, mai degrabă. Sau totuși dacă brutarul ar fi om de treabă care nu ar scăpa săpun în aluat , ar mai merge. Și oricât de figurat ar fi argoticul ”beton”, primul gând o să fie: ”vreau o pâine ori de care, numai să nu fie beton să-mi sparg dinții în ea” .
     Totuși dacă mă gândesc mai bine, aș putea face diferențe între pâini nu între firme. Și aș concura cu pâinea făcută în țest, așa cum o făcea bunica mea. Eu îi ziceam când eram micuță: ”pâine roată” pentru că bunica avea o tavă rotundă care încăpea perfect sub țestul umplut cu jar. Gustul ăla nu poate fi egalat nici de cele mai sofisticate (măăă) sloganuri sau de cei mai iscusiți brutari.
     ”Pită-roată - o pită ca la baba acasă”  -pentru că baba mea era o femeie gospodină care mă trezea cu mirosul ei (al pâinii bineînțeles).


      P.S. Chestia asta am gândit-o înainte să ajung în Anglia și să gust pâinea lor plasticizată, fără niciun gust sau miros. Parcă aș mânca-o cu o șosetă pe limbă.