vineri, 15 iunie 2012

În liniștea unui sat din Ardeal

  

     Ieri, am venit și eu acasă "în liniștea unui sat din Ardeal" ca orice studentă care nu mai rezista nopților nedormite și litrilor de cafea, în binemeritata, binevenita și binecuvantata pauză dintre examene. Buuuun!!! și cum febra examenelor nu mă lasă nici aici m-am gândit la o soluție extrem de practică de a combina lectura cursurilor de la marketing, cu dorul meu de soare sănătos de la țară (căruia și lui  i-a fost dor de minee ) ,cu bronzatul și cu mirosul de iarbă și flori de câmp.
     Și cum îmi uitasem loțiunea de bronzat la Timișoara, mi-am făcut o super combinație de ulei de măsline cu morcov dat prin răzătoare (rețetă naturistă de la taică-miu, primită de la tatăl tatălui probabil ) și am indesat-o într-o sticluță de parfum, după ce am mai îmbunătăți-o cu umpic de ulei de corp că altfel miroseam a rântaș pentru ciorbe.
    După ce urc o jumătate de porțiune de deal îmi dau seama că am luat tot (cursuri, sandvișuri, ciocolată, țigări, suc, ochelari, super-loțiunea) mai puțin o patură. Cum m-am tot gîndit la alte soluții de a înlocui pătura dar cum nici în ruptul capului nu am gasit m-am întors dar am ajuns mult mai repede în vîrful dealului că duhneam de adrenalină de la căți nervi aveam.
     Cu limba de un cot afară și cu o falcă în cer și una în pământ mă întind la plajă și odată cu asta golesc și sticluța cu "loțiunea miraculoasă" pe mine și încep să admir eu natura și satul care se vedea ni așe frumos de sus. Parcă toți erau  la picioarele mele și eu eram deasupra tuturor fără să îmi pese. Încerc să îmi aprind o țigara și îmi dau seama că plecasem fără brichetă, giufe și că nu o să am răbdare să folosesc metoda preistorică de a freca două pietre așa că renunț la motto-ul meu: "Dacă sesiunea te stresează -ia un kent și te calmează".
      După ce ignor cu eleganță toate chestiile tentante din jurul meu și citesc conștiincioasă o data cursurile încep să îmi aduc aminte de vorbele unei bătrâne pe care am întalnit-o azi la cumpărături: "Auzi maică da ce studiezi tu acolo la școala ceea?" "Păi Comunicare și Relații publice...știți pot să scriu la ziar, să lucrez la primărie..." "Păi da maică da` tu iești dișteaptă di ce nu ai mers și tu să te faci doctoriță și veneai să lucrezi și tu aici la spital, cu facultatea asta nu știu unge mergi tu no"...
      În timp ce stăteam eu așa camuflată între sânziene și sunătoare și câte un salcâm și gândurile îmi alergau prin minte ca și tânțarii care îmi urlau în ureche: "Eu vara nu dooorm", îmi amintesc a enșpemia oară de copilărie...
     Veneam cu taică-miu să culegem sânziene, sunătoare, tei, salcâm și singura modalitate să mă convingă era să îmi cumpere înghețată și să îmi dea 10.000. Ăla era prețul standard pentru orice serviciu de-al meu prestat în favoarea lui. Masaj după ce venea de la lucru? 10.000, ajutor în grădină?10.000!, ajutor la electronică: aveam deja 30.000 nu mai apuca să mă găsească :)). Și mă apuc să culeg sânzieneee și culeeeg parcă vroind să recuperez tot timpul în care nu am știut să dăruiesc fără să aștept răsplată în schimb. Și fac un buchet așa de abia îl cuprindeam ca și atunci când făceam de 8 martie pentru mami din brândușe și toporași plus flori de plastic (și nelipsita felicitare cu 10.000 cumpărată din agoniselile mele).
         După 4 ore mă întorc acasă  blindată de sânziene, sunătoare, flori de camp și cu un roi admirabil de țânțari în urma mea dar mult mai mulțumită ca și când aș fi stat în sala de lectură cu alți țânțari și cu o brichetă care ar fi mers...
     
     



vineri, 8 iunie 2012

Sociologie, religie și hip-hop

     Ultimele 3 zile înainte de începerea sesiunii. Agitație, cafele băute în grabă la cantină, profesori nervoși, secretare plictisite și multe lucrări de seminar. Mai exact ultimul seminar de sociologie, 11:20,  prezentare de lucrări. Stau liniștită  la locul meu, cu ochii cârpiți de somn dar totuși un zâmbet tâmp pe față știind că scrisesem o lucrare bună cu citate din filosofi și tot tacâmul. Vine și rândul meu și încep ”Abordarea sociologică a religiei a fost prima dată făcută de ...”
     Nu apuc să fac introducerea bine când răsare o întrebare de la profă care cade fix cum i-a căzut mărul în capul lui Newton. Diferența e că revelația mea a fost una ”Ai de capu`meu, nu am scris bibliografia, sursele de inspirație”. Încep eu să scot porumbei care mai care, că știți, că vă spun eu, că...
     Profa nici nu vrea să audă. Îmi spune că e copiată de pe net și că nu mă trece cu lucrarea aia. Până la urmă rămâne să i-o trimit refăcută pe mail.
     Ajung la cămin și cum nu suport să fiu acuzată pe nedrept mă gândesc să o impresionez cumva să-și dea seama că m-a judecat greșit. Și atunci se produce și revelația. O să scriu altă lucrare, mult mai bună, fără citate de filosofi. Și am nevoie și se ceva care să sară în ochi. Ideea salvatoare nu întârzie să apară. O să leg religia,sociologia și hip-hopul și titul lucrării o să sune:
”ABORDAREA SOCIOLOGICĂ A FENOMENULUI RELIGIOS ÎN HIP-HOP”

DELIRIC-NEGRU
Tatăl nostu care ești în ceruri,
Am uitat numele tău,
Am ucis împărăția ta,
Fără voia Ta,
Cerul e negru, așa e și pe pământ,
Pâinea noastră cea de toata zilele,
Ne batem pe ea astăzi,
Și toți profită de greșelile noastre,
Și noi nu iertam greșiților noștri,
Și ne ducem cu toții în ispită,
Căci din noi izvorăște ce-i rău.


HAARP CORD-NU MAI SUNT EU

Am zis că țin drumul drept
Oricât ar fi de greu
Să lupt răbdător cu toți demonii din capul meu
Azi mă uit în trecut și parcă nu mai sunt eu!

VESCAN – RAMÂI CU NOI TATĂ

Dă-ne tărie în suflet, dă-ne mândrie în inimi
Dă-ne bunătate, dă-ne zâmbete-n loc de lacrimi
Rămâi cu noi TATĂ că ne închinăm la bani
Fără Tine încet îngenunchiem în fața lui satan


 CEDRYK-RUGĂCIUNE

Nu vreau oțel sau cățel să mă protejez
Credința în tine e destul, vreau s-o păstrez
Miluiește pe mine păcătosul,
Ia de la mine prinosul, ia răul, prisosul



C.I.A- ZBOR LA JOASĂ ALTITUDINE

Vreau să văd speranța în ochii tatălui meu
Vreau să cred că acolo sus există un Dumnezeu
Pentru toți indiferent de rasă sau avere
Crezi că poți să-mi mai dai putere ?
                                     



         





     La prima vedere, titlul pare o antiteza, o discrepanță între cele două lucruri care provin aparent din lumi diferite. Ceea ce vă vine fugitiv în minte este: „Ce legătură are hip-hopul  românesc din ghettou cu abordarea religioasă?” Se știe că rapperii scriu versuri în general despre droguri, femei,folosesc cuvinte vulgare, deloc „ortodoxe”, îndeamna la „dezmăț total” cu multă băutură,droguri și distracție fără limite. În realitate toate acestea sunt doar prejudecăți. Hip-hoperii „pun pe beat” ceea ce tăiesc ei și își exprimă sentimentele mult mai ușor prin versuri. Nu negăm faptul că aceste subiecte nu sunt abordate, dar tot mai mulți par a se îndrepta spre <<drumul cel bun>>.
         Un exemplu concludent este cel a lui Tudor Sișu care a fost arestat pentru droguri despre care cânta în mod frecvent înainte. După ce a petrecut câțiva ani în pușcărie și-a schimbat total concepția despre viată. Albumul său „Am nevoie de rabdare” descrie perfect  gândurile și maturitatea sa spirituală.
         Haarp Cord este o altă trupa cunoscută de hip-hop care abordează preponderent tema religioasă în melodiile lor. Primul lor album „Dragoste sau frică” precum și cel de-al doilea „Vremurile din urmă” descriu perfect concepția membrilor trupei (Dragonu`,Cedry2k,Carbon) despre importanța religiei în viața noastră.
         Pe de altă parte, Vescan este un tânăr de 25 de ani care nu a fost nevoit să treacă peste întâmplări nefericite pentru a descoperi prezența lui Dumnezeu pretutindeni și mai să o transmită mai departe. Stilul său este unul liber, fără prejudecăți, fără stereotipuri dar cu multă încredere în propriul „EU” și în legile lui Dumnezeu. Acesta este un model în special pentru adolescenți deoarece este foarte apropiat ca și varsta de aceștia.
         De ce poate fi privită această abordare a religiei în muzica hip-hop ca un fenomen sociologic? E un răspuns foarte simplu! Datorita faptului că hip-hoperii prin versurile lor schimbă mentalități, reușesc să formeze o comunitate, unită.
         Majoritatea tinerilor care trăiesc în ghettou, „pe străzi” în lipsa unui model de acasă iau model comportamentul hip-hoperilor, de aceea uneori ajung să se drogheze, să consume alcool si să nu „trăiască după tipar”, crezând ca acest lucru îi face să fie „pe flow”. Când însa observă o schimbare comportamentală exprimată în versuri a „idolilor” lor, se gândesc ca aceștia din urmă având mai multă experiență au găsit „calea cea dreaptă” și le urmează sfaturile.
         În concluzie putem spune că Religia, Sociologia și Hip-Hopul „fac casă bună împreună” contrar părerilor majorității. Deși poate rapperii sunt priviți oarecum a fi o grupare ciudată și sunt mai mereu mustrați de către adulți. Părinții:  „Ce-i cu pantalonii ăia atât de largi parcă ai fi fată” sau din contră „Tu porți teneși și șapcă zici că nu ai avea nimic femeninin în tine” sau „Ceee?Pierce în sprânceană și tatuaj??Eu așa educație ți-am dat? Nu credeam că băiatul meu o să fie rebel și o să ne facă de rușine!” 
     Renunțați la stereotipuri! Nu e chiar așa! Rapperii și cântăreții de hip-hop nu sunt numai drogați, bețivi notorii sau „golani” cum cred majoritatea. Ei sunt oameni <<normali>> din punct de vedere social, care cred în Dumnezeu, iubesc natura, ceilalți oameni și sunt mult mai atenți la detalii decât restul. Sunt diferiți din punct de vedere vestimentar pentru a fi o <<comuniune>>. După părerea mea singurul lor defect e că sunt prea direcți și spun tot timpul ce gândesc și ce simt și se pare că acest lucru este condamnabil pentru societate!

Totalul afișărilor de pagină