marți, 26 martie 2013

Frustrări și frustrători...


     Până de curând credeam că cel mai folosit cuvânt la noi și răspunsul tuturor problemelor era din patru litere și se întâlnea sub diverse forme: fie scris pe garduri, borduri, caiete, uși de wc, fie în urările de pe stadion scuipate printre dinți odată cu semințele. Asta până când am descoperit un alt cuvânt, mult mai folosit, mai decent și considerat probabil chiar elevat sau din registrul cool (a se citi cult).
      Comunul frustrare, vocativul ”bă frustratule!”, super-verbul ”frustrate-aș”; toate sunt mai întâlnite decât lerul de Crăciun. E un fel de harlem shake sau gagnam style al  jignirilor. E mai contagios ca o viroză și se transmite mai ceva ca herpesul.
      Unde sunt jignirile complexe de altădată și înjurăturile pornite de la membrii decedați ai personajului feminin al familiei? Complexitatea asemănărilor cu diverse imparicopitate din faună? Toate au dispărut în timp odată cu falimentul hi5-ului și a rămas triumfătoare, falnică și omniprezentă expresia: ”Ești un frustrat!”
     După ce arunci expresia asta te simți mai ceva ca Tom când îi punea capcană lu`Jerry: încrezător că ai reușit să descoperi psihologia din spatele comportamentului celuilalt și că l-ai înghesuit la colț. Neapărat e 1-0, șah mat, la faza asta indiferent de următoarea lui mișcare.
     Unii chiar sunt frustrați, de exemplu, am descoperit blogul unei românce frustrate care e prietenă cu termenul. Dar am văzut și semidocți care pe lângă faptul că nu știu ce înseamnă cuvântul, îl trântiseră într-un context care se potrivea ca nuca în perete. Adevărul e că și în dex-ul online e o definiție larg explicată: [[ FRUSTRÁRE, frustrări, s. f. Acțiunea de a frustra și rezultatul ei”]]  ==>>  [[ FRUSTRÁ vb. I. tr. A lipsi, a priva pe cineva de un bun, de un drept; a înșela]]. Înseamnă că ar trebui să mai fie un termen pentru cei care practică frecvent această activitate: <<frustrătorii>>. Îmi imaginez o știre: ”Un grup de frustrători din Băicoi au  frustrat mai multe locuințe, băgând spaima în localnici. Ca măsură de precauție aceștia au început să doarmă cu toporul sub pernă”.
     O definiție concretă cred că ar fi: ”ghiveci interior format din dezamăgire, disconfort și opțional stare de impulsivitate într-un anumit lucru sau punct de vedere”. La mine e obligatoriu și o porție sănătoasă de nervi ca să mă simt frustrată pe deplin.
     Sper că în viitor o să fiE o zi internațională a frustrării pe 12 octombrie, tocmai am văzut în postul unei bloggerițe. Sper să apară și broșuri și ghiduri despre ”cum să fii un frustrat mai bun” sau ”cum să te aperi de <<frustrători>>”!
    
     

luni, 18 martie 2013

Plușuleț...cu suflet

     De ce vă uitați așa mirați? Ce, nu ați mai văzut o iedușă așa simpatică ca mine? Vă spun eu că mai e una sigur, și aia îi  mămicuța mea. Vaii dar ce căpriță sunt, am uitat să mă prezint! Eu sunt Ducky dar toată lumea îmi spune Plușuleț. Nu știu ce înseamnă asta că eu sunt încă micuță, abia mâine fac două săptămâni de când i-am văzut prima dată pe stăpânii mei. Îmi era așa frică la început că ei sunt uriași și eu eram așa micuță și când am mai văzut că mai am patru frați mai mari care mă priveau cu ciudă m-am speriat și mai tare. Dar acum sunt bucurosă că sunt cea mai mică pentru că tot pe mine mă răsfață, mă pupă și mă iau în brațe toată ziua. Parcă eu aș fi jucăria lor vie, dar nu am ce zice că și mie îmi place, acum am învățat să sar eu în brațe dacă nu mă bagă în seamă mai mult de 3 ore.
     Mie cel mai mult îmi place să mânânc lapte, muuuult lapte, câteodată atât de mult că dupaia mă doare burtica, dar dacă aș putea aș mânca și laptele de la frății mei, oricum ei nu sunt așa pofticioși. Și îmi mai place să dorm. Nu pot să-mi dau seama ce îmi place mai mult: să dorm sau să mănânc lapte? Of de-aș putea să le fac pe amândouă odată în timp ce mă ține stăpâna mea în brațe aș fi cea mai fericită.
     Să nu vă imaginați că sunt atât de leneșă că atunci când am energie zburd prin bucătărie și sar peste tot. Și când sunt răutăcioasă o fugăresc și pe Mela, mâța aia veșnic plictisită care doarme sub sobă și visează că prinde șoareci. Îmi place să o enervez deși odată a scos niște gheare la mine, noroc că nu a apucat să mă zgârâie că a trimis-o stăpâna mea afară. Vreo două zile nu am mai văzut-o dar dupaia iar a apărut cu aerul de stăpână și duhnea a răzbunare deși torcea și se lingușea. Vedeți de ce mi-e ciudă pe ea!
     Abia aștept să se facă soare, căldură să mergem într-un loc unde am auzit că e tare frumos și merg toate căprițele. E multă verdeață, frunze, iarbă deaia bună și pământ de ronțănit și nu e nicio mâță. Ce frumos trebuie să fie mai ales că mergem toți. Ce o să mă mai distrez.
     Oare v-am zis cât sunt de norocoasă cu stăpânii mei? Îi iubesc așa mult deși câteodată îi văd încruntați, nervoși sau se ceartă și nu înțeleg de ce. Mă găndesc oare am fost eu de vină cu ceva? Odată am auzit-o pe stăpâna mare că spunea ceva care m-a speriat foarte tare. Era nervoasă și zicea că s-a săturat de noi, și că de Paște o să ne vândă pe toate. Că nu mai vrea să vadă nici urmă de noi în curte. Nu am înțeles eu ce îi aia ”Paște” dar am înțeles că vrea să ne dea la alt stăpân. Nici eu, nici mămicuța mea nu vrem asta pentru că nouă de place mult aici.
       Dacă o vedeți, spuneți-i să nu mă dea că o să fiu cea mai tristă din lume. O să mor de dor! Cine o să îmi mai spună Plușuleț și cine o să-mi pună șnuruleț roșu la gât să fiu mândră? Promit că dacă mă lasă să stau nu o să o mai supăr pe Mela ci chiar  o să împart laptele cu ea. Vă rog eu din sufletul meu de ieduță, de Plușuleț..cu suflet!

Ea îi mămicuța mea dragă anul trecut! Așa-i că semănăm?
 

luni, 11 martie 2013

Evoluția unui chec pufos

     Cred că sunt cea mai pofticioasă persoană pe care o cunosc. Mă declar dependentă de dulciuri, începând de la mărunțișuri precum caramele, bomboane, ciocolată (cu cremă, fără cremă, amăruie, cu lapte, cu biscuiți), aș mânca și ciocolată cu ciocolată! până la înghețată, prăjituri, torturi, tortulețe, tarte, clătite, brioșe, papanași....Cred că dacă s-ar interzice dulciurile aș avea nevoie de o clinică de reabilitare. Aș putea renunța la cafea, la țigara de la cafea, la pâinea din sandviș sau la carnea din shaworma, dar fără dulciuri aș fi ca Bianca fără buze, Tonciu fără perle (a se citi nas) sau Eba fără succesuri.
     Vorba aia, e destul de amară viața încât să renunțăm și la zahărul din cafea. Pe mine dulciurile mă binedispun, mă umplu de energie, cred că serotonina si adrenalina mea funcționează pe bază de glucoză.
     Și cum nu îmi place doar să imi răsfăț papilele gustative, din când în când îmi mai testez și calitățile gastronomice sau culinare. Noroc că o fac singură sau cel mult cu o prietenă. Dacă e vorba de gătit feluri de mâncare nu am nicio problemă, 2 din 3 rețete noi pe care le încerc, îmi iasă acceptabil. Dar când vine vorba de prăjituri cred că o bucătărie în afara județului ar fi cea mai indicată.
     Azi a fost una din zilele acelea în care aveam și chef, aveam cu ce și cu cine :)) Imaginația mea îmi spunea:  ”încearcă o rețetă nouă!” iar singurul neuron rațional urla din toți rărunchii: ”în cel mai rău caz un chec!”. A fost printre puținele dăți când a învins rațiunea și m-am apucat eu frumușel de un chec.
     Când am văzut rezultatul final nu știam dacă îmi vine să plâng de ciudă, să urlu de nervi sau să mă pufnească râsul, dar când am văzut-o pe A. cum se împrăștia de râs, ambiția din mine m-a împins să mai fac unul. Buun! Partea proastă e că uitasem praful de copt. Așa a apărut al treilea, care din cauza unor extorsiuni (probabil temperatura prea mare) a crăpat. Dar important e să ai ambiție...și ouă, nuci, zahăr, măr, ciocolată, stafide etc.
      Deci astăzi am făcut evoluția unui chec pufos începând de la checul ”primatus rahiticus” până la checul ”Marea pufoșenie”. Atașez și o poză să mă credeți pe cuvânt!

sâmbătă, 9 martie 2013

"La mulți ani!" - un clișeu obosit

     Clișeele! Ne izbim de ele permanent, fie în viața reală, fie abuzăm de ele în cea virtuală. Incepînd de la filmele hollywoodiene în care actorii în fața unei catastrofe le promit celorlalți că o să fie bine (Everything will be alright! I promise you!), pînă la tanti de la piață cu sacoșa care îți spune: ”Ce să faci, așa a fost să fie!” sau urări la nunți ”Casă de piatră!” ( de ce nu vilă cu piscină???)
     Dar de departe cea mai întîlnită, folosită și fără sens e urarea ”La mulți ani!” . O auzi de ziua ta, de ziua șefului, de ziua femeii, de ziua îndrăgostiților și multe alte evenimente. Eu nu o înțeleg și de aceea o evit cît pot de mult! De ce ar vrea cineva să trăiască o vîrstă matusalemică și să ajungă un bătrînel stafidit, îndopat cu pastile, care nu mai poate bea o bere sau sparge o sămînță. Care devine o povară pentru ceilalți și cîteodată pentru el însuși. De ce să nu îți dorești să trăiești doar pînă apuci să ieși la pensie să te plimbi cu nepoții prin parc. Bineînțeles că nu depinde de tine asta, dar se spune: ”ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se întîmple!” (ehh, un alt clișeu!)
     Dar de ce să nu înlocuim urarea asta cu ceva personalizat sau măcar cu ceva mai folositor? ”Îți doresc tot ce-mi dorești tu mie!” e un exemplu sincer și din inimă. Ce e mai trist?  Faptul că nici măcar obositul ăsta de la mulți ani nu se mai transmite așa față în față sau prin telefon. El s-a transformat în ”LMA” (lăsați măi arfele) și se scrie pe facebook, care ”din fericire” iți reamintește cînd e ziua cuiva să nu cumva să ratezi postarea norocoasă pe pagina sărbătoritului.
     Anul trecut uitasem de ziua unei prietene apropiate, D. și mi-a reproșat că ea niciodată nu uită cînd e ziua mea. Șiiiii am făcut un experiment! Cu 2 zile înainte de ziua mea am șters-o de la prieteni pe facebook. Rezultatul e previzibil. Am sunat-o și i-am spus ”Nu contează dacă uiți o zi atît timp cît ce ai făcut în celelalte 364 compensează!
     Un alt caz în care se folosește urarea asta, mai lipsit de sens, e de Anul Nou. Spunea o bloggeriță: ”Nu înțeleg de ce toată lumea spune La mulți ani 2013? E clar că oricît i-am ura noi, tot 12 luni o să țină! ” Foarte  adevărat!
     De ziua națională, aceeași poveste! La mulți ani România, românilor de pretudindeni, românilor de peste Prut, românilor bronzați etc. Dacă prin atîtea războaie, dominații și imperii prin cîte a trecut țara asta și încă mai există noțiunea de popor român, e clar că și de acum încolo va rezista. Și dacă nu va rezista, oare va fi salvată România de urările astea?
     Singurul context logic în care văd urarea asta e la o nuntă cînd poți să le urezi proapeților aventurieri ”La mulți ani ÎMPREUNĂ!”. Mai ales cu atîtea divorțuri sau cu mariaje de 2-3 ani, urarea asta sună mai degrabă a ironie. Măcar are sens cu condiția ca anii ăia să nu fie peste limita bunului simț.
    ”Și-ar mai fi de zis multe, dar prefer să închei, oricum nimeni n-o să asculte” cum zice Vescan într-o melodie. Am doar o rugăminte: Vă rog frumos nu-mi mai spuneți ”La mulți ani!” de ziua mea, de ziua femeii, de mărțisor, de Anul Nou, de Ignat, de 30 mai sau de 1 decembrie. Și mai ales pe facebook. Dacă tot vreți să-mi urați ceva, faceți-o printr-un telefon sau mesaj. Sau un mesaj original măcar dacă tot e pe fb! Mulțumesc!

Totalul afișărilor de pagină