Plușuleț...cu suflet

     De ce vă uitați așa mirați? Ce, nu ați mai văzut o iedușă așa simpatică ca mine? Vă spun eu că mai e una sigur, și aia îi  mămicuța mea. Vaii dar ce căpriță sunt, am uitat să mă prezint! Eu sunt Ducky dar toată lumea îmi spune Plușuleț. Nu știu ce înseamnă asta că eu sunt încă micuță, abia mâine fac două săptămâni de când i-am văzut prima dată pe stăpânii mei. Îmi era așa frică la început că ei sunt uriași și eu eram așa micuță și când am mai văzut că mai am patru frați mai mari care mă priveau cu ciudă m-am speriat și mai tare. Dar acum sunt bucurosă că sunt cea mai mică pentru că tot pe mine mă răsfață, mă pupă și mă iau în brațe toată ziua. Parcă eu aș fi jucăria lor vie, dar nu am ce zice că și mie îmi place, acum am învățat să sar eu în brațe dacă nu mă bagă în seamă mai mult de 3 ore.
     Mie cel mai mult îmi place să mânânc lapte, muuuult lapte, câteodată atât de mult că dupaia mă doare burtica, dar dacă aș putea aș mânca și laptele de la frății mei, oricum ei nu sunt așa pofticioși. Și îmi mai place să dorm. Nu pot să-mi dau seama ce îmi place mai mult: să dorm sau să mănânc lapte? Of de-aș putea să le fac pe amândouă odată în timp ce mă ține stăpâna mea în brațe aș fi cea mai fericită.
     Să nu vă imaginați că sunt atât de leneșă că atunci când am energie zburd prin bucătărie și sar peste tot. Și când sunt răutăcioasă o fugăresc și pe Mela, mâța aia veșnic plictisită care doarme sub sobă și visează că prinde șoareci. Îmi place să o enervez deși odată a scos niște gheare la mine, noroc că nu a apucat să mă zgârâie că a trimis-o stăpâna mea afară. Vreo două zile nu am mai văzut-o dar dupaia iar a apărut cu aerul de stăpână și duhnea a răzbunare deși torcea și se lingușea. Vedeți de ce mi-e ciudă pe ea!
     Abia aștept să se facă soare, căldură să mergem într-un loc unde am auzit că e tare frumos și merg toate căprițele. E multă verdeață, frunze, iarbă deaia bună și pământ de ronțănit și nu e nicio mâță. Ce frumos trebuie să fie mai ales că mergem toți. Ce o să mă mai distrez.
     Oare v-am zis cât sunt de norocoasă cu stăpânii mei? Îi iubesc așa mult deși câteodată îi văd încruntați, nervoși sau se ceartă și nu înțeleg de ce. Mă găndesc oare am fost eu de vină cu ceva? Odată am auzit-o pe stăpâna mare că spunea ceva care m-a speriat foarte tare. Era nervoasă și zicea că s-a săturat de noi, și că de Paște o să ne vândă pe toate. Că nu mai vrea să vadă nici urmă de noi în curte. Nu am înțeles eu ce îi aia ”Paște” dar am înțeles că vrea să ne dea la alt stăpân. Nici eu, nici mămicuța mea nu vrem asta pentru că nouă de place mult aici.
       Dacă o vedeți, spuneți-i să nu mă dea că o să fiu cea mai tristă din lume. O să mor de dor! Cine o să îmi mai spună Plușuleț și cine o să-mi pună șnuruleț roșu la gât să fiu mândră? Promit că dacă mă lasă să stau nu o să o mai supăr pe Mela ci chiar  o să împart laptele cu ea. Vă rog eu din sufletul meu de ieduță, de Plușuleț..cu suflet!

Ea îi mămicuța mea dragă anul trecut! Așa-i că semănăm?